Citind cate un articol scris de oameni cu bun simt, care ne indeamna sa iesim din pasivitate, parca imi vine si mie pofta de a zambi, de a crede ca se poate si mai bine. Ma refer la genul de articole ‘call to action’ in care sutem invitati cu totii sa facem ceva pentru ca tara asta sa iasa din rahat. Si incerc si eu.

Autorul are dreptate, cred ca asta ar fi o solutie viabila. Mai exact, credeam, sau imi placea sa cred. Pana la urma realitatea primeaza. Privind in jur, si elaborand un scenariu ideal, am putea sa facem campanii de bun simt, sa curatam parcurile, sa ne dam cu bicicleta, sa candidam pentru un loc în conducerea vreunei bucati de Românie, sa hranim nevoiasii, etc. Pentru că da, se poate.

Asta e partea frumoasa, cu oameni binevoitori, saritori, care empatizeaza mai usor si care fac ceea ce spun si isi propun. Partea intunecata o reprezinta ceilalti, cei care nu dau doi bani pe bunul simt, care se comporta ca si cum nu ar trai intr-o societate civilizata. Iar acestia sunt multi. Statistic vorbind, sunt majoritatea. O majoritate de nesimtiti, nesatui, indiferenti, ranchiunosi si individualisti de cea mai joasa speta. Acestia nu vor putea fi civilizati.

Privind la un nivel mai general aceasta problema, putem spune ca suntem o minoritate care isi doreste ca majoritatea sa se schimbe, pentru a forma o societate mai buna, civilizata, care sa functioneze cat mai unitar. Tocmai asta e problema. Nicio campanie nu are rasunet printre cei carora li se adreseaza. Sa luam un exemplu. O campanie ce indeamna la bun simt si responsabilitate va impulsiona tocmai pe cei care au bun simt si responsabilitate, nu pe grobieni. Acestia din urma pot doar sa rada de idealismul primilor in timp ce arunca gunoaie la semafor, sub pretextul: lasa ca vine un fraier cu bun simt si curata dupa mine.

Exemple pot fi gasite cu zecile, nici macar exemplu individual nu mai duce nicaieri. Pentru ca e vorba de o educatie la nivelul speciei. Nu putem invinui o hiena pentru ca e ce e. Le fel se intampla si cu tara asta. Avem un popor majoritar individualist prin excelenta (celebra capra a vecinului), indecis si interesat de castig usor, fara efort. Si eu fac parte din el si imi asum aceasta stare de fapt. Dar daca vreau civilizatie, respect cotidian si bun simt, pot pleca acolo unde aceseta exista in mod nejustificat, prin sine insele, pentru ca aici ma zbat intr-o mare de subcultura si prost gust.

Si am ajuns la mentalitate. Mentalitatea unui popor nu se poate schimba cu una, cu doua, as fi inclinat sa cred ca nu se schimba de loc. Sarbii au fost darji si uniti de la inceputurile istoriei lor, au fost infranti in batalii, dar nu ingenuncheati. Nemtii au fost perfectionisti dintotdeauna, indiferent care au fost scopurile pe cere si le-au asumat. Iar romanii au fost indecisi, supusi altora, mereu lipsiti de coeziune, individualisti, invidiosi si megalomani. Suntem singura tara din lume care ne laudam de ani de zile cu o autostrada de 30 de km si privim acest lucru ca pe un fapt maret. Exemplele pot continua.

Asadar, eu zic sa nu ne mai plangem sau sa facem campanii: sa facem pur si simplu, cei care dorim lucruri bune, iar in momentul in care ne-am saturat, sa plecam acolo unde ne este bine. Pentru ca stau si ma intreb: care e limita superioara a suportabilitatii?

Dorind sa inchei intr-un ton mai optimist, nu ii condamn deloc pe cei care s-au saturat si nu fac nimic pentru ca tara asta sa devina mai buna intr-un fel sau altu, nu ii condamn nici pe cei care fac campanii si indeamna la actiune, nu-i condamn nici pe tampiti sau cocalari. Sunt doar lucruri care imi plac sau care nu-mi plac. Toate sunt stari de fapt si, la urma urmei, intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem cu totii este: ce alegem si cum incercam sa transpunem alegerea in practica?

No related posts.