Blog Deschis … acum tu dai tonul!

E simplu sa-ti faci reclama, dar e  foarte greu sa te achiti de ‘contractul’ pe care il prezinti astfel clientilor. Iar in momentul in care apar discrepante intre ceea ce spui ca oferi si ceea ce oferi propriu-zis, pot aparea reactii ca cea pe care v-o prezint in continuare (lol).

“Bună ziua,

Aveți o eroare pe site. Mai precis următorul text: “Suntem fideli calitatii, prospetimii si serviciului impecabil, pentru ca multumirea clientilor este foarte importanta pentru noi.”. Păi bine măi uamenilor, așa se face o pizza trimisă pe comandă? Ați reușit probabil cea mai proastă pizza din istoria Quattro Stagioni, făcută cu capete de salam de calitate de la coada listei. Iar celui/celei ce a tăiat pizza îi dedic o pereche de ochelari cu dioprii suficiente pentru a vedea faptul că nu a fost tăiată, doar zgâriată. De altel până în prezent în general am fost mulțumiți de comenzi, dar excepțiile sunt cele ce lasă impresia finală. Sunt unul dintre membrii echipei (…), ăia de pe Fundatura Brazilor ce au comandat de suficiente ori de la Crazy Pizza. Din moment ce vă permiteți să faceți o treabă de toată jena înseamnă că vă puteți permite să pierdeți clienți iar eu regret că v-am recomandat prietenilor.

Aici ar trebui să închei cu o formulă de politețe precum spune principiul comunicării civilizate, dar la asemenea calitate a produsului ajuns la utilizatorul final, nu mai avem astăzi pe stoc urări de bine la adresa Crazy Pizza și a angajaților sub limita bunului simț.”

Citind cate un articol scris de oameni cu bun simt, care ne indeamna sa iesim din pasivitate, parca imi vine si mie pofta de a zambi, de a crede ca se poate si mai bine. Ma refer la genul de articole ‘call to action’ in care sutem invitati cu totii sa facem ceva pentru ca tara asta sa iasa din rahat. Si incerc si eu.

Autorul are dreptate, cred ca asta ar fi o solutie viabila. Mai exact, credeam, sau imi placea sa cred. Pana la urma realitatea primeaza. Privind in jur, si elaborand un scenariu ideal, am putea sa facem campanii de bun simt, sa curatam parcurile, sa ne dam cu bicicleta, sa candidam pentru un loc în conducerea vreunei bucati de Românie, sa hranim nevoiasii, etc. Pentru că da, se poate.

Asta e partea frumoasa, cu oameni binevoitori, saritori, care empatizeaza mai usor si care fac ceea ce spun si isi propun. Partea intunecata o reprezinta ceilalti, cei care nu dau doi bani pe bunul simt, care se comporta ca si cum nu ar trai intr-o societate civilizata. Iar acestia sunt multi. Statistic vorbind, sunt majoritatea. O majoritate de nesimtiti, nesatui, indiferenti, ranchiunosi si individualisti de cea mai joasa speta. Acestia nu vor putea fi civilizati.

Privind la un nivel mai general aceasta problema, putem spune ca suntem o minoritate care isi doreste ca majoritatea sa se schimbe, pentru a forma o societate mai buna, civilizata, care sa functioneze cat mai unitar. Tocmai asta e problema. Nicio campanie nu are rasunet printre cei carora li se adreseaza. Sa luam un exemplu. O campanie ce indeamna la bun simt si responsabilitate va impulsiona tocmai pe cei care au bun simt si responsabilitate, nu pe grobieni. Acestia din urma pot doar sa rada de idealismul primilor in timp ce arunca gunoaie la semafor, sub pretextul: lasa ca vine un fraier cu bun simt si curata dupa mine.

Exemple pot fi gasite cu zecile, nici macar exemplu individual nu mai duce nicaieri. Pentru ca e vorba de o educatie la nivelul speciei. Nu putem invinui o hiena pentru ca e ce e. Le fel se intampla si cu tara asta. Avem un popor majoritar individualist prin excelenta (celebra capra a vecinului), indecis si interesat de castig usor, fara efort. Si eu fac parte din el si imi asum aceasta stare de fapt. Dar daca vreau civilizatie, respect cotidian si bun simt, pot pleca acolo unde aceseta exista in mod nejustificat, prin sine insele, pentru ca aici ma zbat intr-o mare de subcultura si prost gust.

Si am ajuns la mentalitate. Mentalitatea unui popor nu se poate schimba cu una, cu doua, as fi inclinat sa cred ca nu se schimba de loc. Sarbii au fost darji si uniti de la inceputurile istoriei lor, au fost infranti in batalii, dar nu ingenuncheati. Nemtii au fost perfectionisti dintotdeauna, indiferent care au fost scopurile pe cere si le-au asumat. Iar romanii au fost indecisi, supusi altora, mereu lipsiti de coeziune, individualisti, invidiosi si megalomani. Suntem singura tara din lume care ne laudam de ani de zile cu o autostrada de 30 de km si privim acest lucru ca pe un fapt maret. Exemplele pot continua.

Asadar, eu zic sa nu ne mai plangem sau sa facem campanii: sa facem pur si simplu, cei care dorim lucruri bune, iar in momentul in care ne-am saturat, sa plecam acolo unde ne este bine. Pentru ca stau si ma intreb: care e limita superioara a suportabilitatii?

Dorind sa inchei intr-un ton mai optimist, nu ii condamn deloc pe cei care s-au saturat si nu fac nimic pentru ca tara asta sa devina mai buna intr-un fel sau altu, nu ii condamn nici pe cei care fac campanii si indeamna la actiune, nu-i condamn nici pe tampiti sau cocalari. Sunt doar lucruri care imi plac sau care nu-mi plac. Toate sunt stari de fapt si, la urma urmei, intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem cu totii este: ce alegem si cum incercam sa transpunem alegerea in practica?

Ma uitam prin tagurile cele mai folosite pe “blogdeschis”: cele mai folosite sunt ‘idioti’, ‘idiocracy’, ‘mizerii’, ‘prostie’, ‘criza’, ‘tzeapa’ si asa mai departe. Impresia mea e ca domina un climat pesimist, un climat de enervare continua. Cei mai multi autori sau mai bine zis cele mai multe articole trateaza subiecte ce denota prostia unora, frustrarea altora, incompatibilitati si esecuri, disperare pura, in ultima instanta.

Mi se pare ca ne invartim intr-un mararasm de care nu vom scapa. Am ajuns sa ne plangem mereu, sa denuntam prostia, ipocrizia sau varii vicii, dam vina unii pe altii si asa mai departe.

Nu mai tin minte ultima oara cand am auzit o poveste placuta, o chestie faina o realizare, un progres al cuiva. Poate vom avea placerea sa citim aici povesti de succces, povesti care sa fie motivante si pentru ceilalti, poate chiar luate drept model. Poate sunt oameni care pot arata ca se intampla si lucruri bune, ca se pot realiza multe, ca exista soare si succes, ca e posibil sa trecem peste greutati.

Un ban in plus nu strica nimanui, deci iata o modalitate, ba chiar mai multe, de a face economie de carburant, ca sa nu mai vorbim de uzura automobilelor (economie la piese, consumabile, etc.)

Asadar, o modalitate incitanta de a  economisi benzina, si implicit banii de carburant este sa mergi pe jos, sa folosesti mijloacele de transport in comun, sau eventula bicicleta sau role. Vestea proasta e ca toate necesita un minim de efort fizic, fapt ce reprezinta un impediment major pentru cei mai multi dintre romani, caci nu te poti afisa cu o bicicleta care sa spuna de la sine: frate, io am costat cat o garsoniera in centru. Ba mai mult, o bicicleta nici nu incurca circulatia daca e parcata anapoda, sau…?

Dat fiind faptul ca azi ma simt mai tare ca sabia lui zoro, m-am gandit sa ma apuc de comentarii. Nu sariti, toata lumea comenteaza, dar nu cum trebuie. Io o sa comentez ca la limba romana, pe text, prestand despre sintaxa, morfologie, ortopedie si mai ales pseudologie (asta e un pfel de psihologie cum vrea muschiu meu.)

Ca orice om fara idei, care vrea sa iasa in evidenta, voi folosi reteta succesului: fara subiecte originale – gasim un scrib de pe net de-i zice blogger (uau ce cuvinte folosesc, sa-l monez sa nu-l uit) si voi comenta foarte original postarile; bineinteles, nu va lipsi critica destructiva si sublinierea propriei valori in comparatie cu ceilanti (ceilalti, in limbaj obisnuit, dar ei n-au valoarea mea).

Dupa cum atatsiutori (nu atotstiutori) sunt pretutindenti, molfaind molcom nutretul de pe internet si regurgitandu-l in bloguri mustind de intelect si namol, nici nu stiu cu care sa incep. Dar sa incep cumva. Azi m-am impiedicat de un articol al unuia de scrie pe piticigratis.com, un vizionar pe care il cam strang chilotii, iar de aici rezulta o intreaga vrajmasie cu intreaga lume (sau ceva).

Sa revin la pitici, dara: conceptual, piticul reprezinta ceva care nu e dezvoltat in totalitate, are lacune si disfunctionalitati; in plus, piticii sunt urati toti, simpatici, dar urati. De aici un blog urat, aiurea, disfunctional, dar simpatic cumva in perversiunea pe care o exprima. Sa gasim aici vreo paralela cu personalitatea autorului? Nu cautam.

Mai departe, ochii imi cazura pe ultimul articol, Si mi-a cazut cu tronc fuga de idei: am retinut o definitie – moseala este atunci cand te duci la un concert si te bati cu unii, altii, cu nu-metalişti, pokemonaşi, cu pisici siameze, mere padurete, tablouri de Boticelli, carnati si maioneza, practic orice. Cica asta te face barbat.

Ca orice barbat viril (nu, 20 cm nu sunt cat cred majoritatea fetelor care au trecut prin mainile lui, in realitate cei 20 cm tind asimptotic spre zero), omul si-a luat un prieten cu muschi si s-a dus la batalie. Traducere: astepta sa capaceasca malacu pe cineva si dupa aia ar fi mers la al de-o cazut, bocanc in gura si replica – “ai vazut ce l-am palit pe cretinu asta?” Bun, mai departe..bla bla bla, io-s cel mai tare, frumos, i-as omora pe toti. Asta mi-aduce aminte de un amic care pedala pe bicilceta si era sa fie calcat de un jeep: bah, l-ai vazt pe ala? Noroc ca nu eram nervos, ca treceam printre el cu bicla – varza il faceam.

Dupa ce mai citesc un mic interludiu ce poate fi debitat doar de unu care inca ii in stadiu anal, dau peste descrierea bataliei. NU a lui, a altuia. Muah, deja m-am incurcat, ca deja intelesesem ca intra asta si-i rupe in cur pe toti. Cea mai mare realizare a fatalaului a fost sa incerce sa-i dea una la un nacajit inofensiv si nici macar n-o reusit. citez [...]şi zic io să-i fac o surpriză şi să-i fut un cot în gură, da’ să-l maschez ca pe un accident. Şi îl împing pe unu din faţă, ăla mă propulsează spre coşuros şi văd cu coada ochiului cum îi ratez figura milimetric cu cotu’ stâng.[...]. Slaba prestatie monser, pentru unu de valoarea ta. In plus, sa mergi la Gogol Bordello si sa te bagi la jihad, cam miroase a scrot care se balangane fara nimic in el, dar trecem peste.

Finalul apoteotic nu exista: omu s-o intors la existenta lui din cotet si din mintea sa dupa o tura de licente poetice, alegorii bananiere si o poza de rahat. Deci, la mai mare, bah, abia astept sa citesc cu lux de amanunte cum ti-ai batut femeia sau ai inaltat o groapa. In postarea viitoare, despre comentatorii si cititorii sai.

Tema comentariului, aici.

  Desi oficialii georgieni au insistat asupra faptului ca nu incalca regulile concursului in ceea ce priveste melodiile cu tenta politica, piesa ‘We don’t wanna put in’ a reprezentantilor Georgiei “Stephane si 3G”a fost respinsa de catre oficialii Eurovision.

Considerand ca titlul “We don’t wanna PUT IN”e in mod evident legat de numele premierului rus Vladimir Putin, oficialii Eurovision au specificat faptul ca georgienii au 16 martie ca termen pentru a schimba versurile sau a alege o alta piesa.

De data asta e chiar o situatie simpatica. Prin asta inteleg faptul ca nu am avut de suferit vreun prejudiciu din cauza bancii, in schimb m-am amuzat copios datorita proastei organizari care domneste in renumita institutie bancoasa.

Situatia se prezinta astfel: prin luna Decembrie tocmai inchisesem unicul cont pe care il aveam deschis la BCR. Toate bune si frumoase, multumim, la revedere. Prin luna Ianuarie ma suna o duduie care se prezinta ca fiind din partea bancii si ma anunta ca mi-a sosit cardul la sediul lor central. Ii marturisesc respectuos ca ma bucur tare, dar nici ca ma intereseaza aspectul acesta. Normal, ma intreaba de ce. Ii explic faptul ca eu am incetat orice legatura cu banca inchizandu-mi contul de vreo luna si ceva. Intrebarea care a urmat a fost priceless: ‘Cum v-ati inchis contul?’
Am ramas interzis cateva secunde, mi-am revenit si i-am marturisit ca doar am cerut sa mi se inchida contul si duduia de la ghiseu mi-a confirmat.

Acum stau si ma intreb: daca angajatii BCR isi intreaba clientii cum isi inchid conturile, oare ei cum reusesc sa isi indeplineasca atributiile de serviciu?

” – Va propovaduiesc pe supraom. Omul e un ce care trebuie suprainaltat. Ce ati facut voi, oare, pentru a-l reinalta? Toate fapturile au faurit pana in prezent cate ceva mai presus de ele; voiti oare sa fiti voi reflexul acestul mare talaz, ba chiar mai mult: sa va reintoarceti la dobitoc, decat sa suprainaltati omul? Ce este maimuta pentru om? O bataie de joc ori o dureroasa rusine. Si aceasta pare sa fie omul pentru supraom: o bataie de joc sau o dureroasa rusine. Ati strabatut drumul viermelui pana la om si v-a ramas mult din rama. Odinioara erati maimuta iar acum omul e mai mult maimuta decat insasi maimuta. Insa cel mai intelept dintre voi nu e, el insusi, decat un ce ravasit, subred, faurit dintr-o planta si o naluca. Cu toate acestea spusu-v-am eu sa fiti naluca ori planta? Iata, eu va predic pe supraom!”

Ati ghicit, e un citat. Cam vechi, dar de actualitate. Sau ne-a tampit aiFonul  in asemenea hal incat …?

Doamne ce mai pot sa urasc efectul de turma! Bineinteles, urasc efectele de turma cand e vorba de turme din care nu fac parte. Astazi voi vorbi pe tema turmei de dragobeti si anume acei vajnici partizani care incearca sa resusciteze ‘Dragobetele’.

De ce am ales aceasta tema? Pentru ca sunt asaltat de mesaje in care mi se cere sa sarbatoresc 24 februarie ca fiind ziua in care se iubeste romaneste. Pai cum se iubeste romaneste? Sau chinezeste? Sau americaneste? Au aia ceva ce noi n-avem sau avem noi ceva ce n-au alte natii? Da? Nu? De fapt avem: o mandrie nationala care se manifesta cum nu se poate mai nepotrivit. Aproape nimeni, in afara de cativa folcloristi nu auzise de dragobette inantea marketarii Sfantului Valentin. Acum (de fapt de cativa ani), ca tot au intrat americanii masiv pe piata romaneasca, s-au gasit si hulitorii Sfantului Valentin, ucenicii vrajitori care ne invata ca daca esti roman, tre sa fii mai cu curul pe sus decat altii.

Ma gandeam ca daca ar veni nordicii si ar incepe sa marketeze religia lor de vikingi care sa creeze o noua moda, ar aparea imediat niste fosile care sa invie cultul lui Zamolxe. Si inca o buba. N-am auzit pe nici unul din propagandistii astia dragobeti de trei lulele trei surcele sa zica: ok, daca tie ti-a picat cu tronc  Sf. Vali, baga mare. Nu, domle, daca nu esti dragobeat e clar ca esti vandut capitalistilor care ne sug sangele. Si da, nicicum nu e bine. Din aceea.

Nu se poate sa nu va placa de tipul din poveste… Este o poveste adevarata despre o nunta recenta care a avut loc la Clemson University.
A fost data si in ziarul local si chiar si Jay Leno a vorbit despre asta.
A fost o nunta grozava, cu 300 de invitati…Dupa receptia nuntii, ginerica s-a suit pe scena cu un microfon si a inceput sa vorbeasca invitatilor. Le-a spus ca vrea sa le multumeasca tuturor pentru ca au venit la nunta lor, unii chiar de la distante mari. In special a vrut sa le multumeasca familiei miresei si familiei lui,socrului lui pentru nunta imparateasca. Ca recunostinta a vrut sa daruiasca fiecarui invitat cite un cadou special de la el. Lipit de partea de jos a fiecarui scaun se aflau plicuri. Le-a spus ca este cadoul lui si i-a indemnat sa deschida plicurile. Inauntrul fiecarui plic se afla cite o poza 8X10 in care erau mireasa cu cavalerul de onoare facand sex! Ginerica i-a suspectat mai demult si a pus detectivi particulari sa ii urmareasca.
Dupa ce a stat si a vazut reactia invitatilor pentru citeva minute, ginerele s-a intors spre cavalerul de onoare si i-a spus “Fuck You!”, apoi s-a intors spre mireasa si i-a spus si ei “Fuck You!”. S-a intors spre invitati care erau amutiti si le-a spus “m-am carat de aici!”
Casatoria a fost anulata la prima ora a doua zi.
Majoritatea oamenilor ar fi anulat casatoria de la inceput imediat ce aflau de escapada amoroasa, dar tipul asta a jucat teatru ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat! Revansa lui… ii face pe parintii miresei sa plateasca peste $32,000.00 pentru o receptie de 300 de persoane, si mai mult decit atit, arunca la gunoi reputatia miresei si a cavalerului de onoare in fata a 300 de prieteni si rude. Tipul asta are c-oaie de marimea clopotelor de biserica!

Credeti ca o sa faca o reclama mastercard dupa povestea asta?
Receptie eleganta de nunta $32,000.00.

Fotografii ca amintire de nunta $3,000.00.

Luna de miere la Maui $8,500.00.

Vazind fata invitatilor cum reactioneaza la poza 8X10 cu mireasa facind-o cu cavalerul de onoare… de nepretuit!!! Sunt multe lucruri pe care le poti cumpara cu bani, pentru toate celelalte exista Mastercard.

Am primit povestea asta pe email si pare intr-adevar veridica, totusi parca e prea frumoasa ca sa fie adevarata. Prietenul cel mai bun al omului (Google) a scos la iveala faptul ca este o legenda urbana care circula de prin 1995 si are doua versiuni. In original, aici.

In data de 25 Februarie 2009, la Bucuresti,  Alain Heureux, Presedintele IAB Europe, cea mai reprezentativa asociatie profesionala a industriei de publicitate online din Europa, va fi prezent in cadrul evenimentului Digital Marketing Forum, organizat de Evensys. Evenimentul se afla la a treia editie si se va desfasura pe parcursul a doua zile, 25 si 26 februarie, la Howard Johnson Grand Plaza Hotel.

Evenimentul Digital Marketing Forum se va desfasura in perioada 25-26 februarie 2009. Prima zi, 25 februarie, va consta in 2 conferinte si 6 seminarii despre eficienta si strategie din campaniile online si mobile, pe cand in a doua zi, pe 26 februarie, vor avea loc 4 seminarii consecutive despre comunicare interactiva, planificare si strategie in mediul online si mobile.

Dupa ce am luat la cunostinta diversele motive pentru care unii au mers la vot si altii nu, am inclinat spre a merge la vot. Parea cea mai rationala solutie. Motivele pareau clare, dar cel la care m-am oprit a fost ‘datoria fata de mine insumi’, pentru ca a vota e un drept si nu o obligatie.

Din pacate, aceasta ‘datorie fata de mine insumi de a vota’ a dat totul peste cap. Eu ma consider dator sa-mi ofer sau sa incerc sa obtin tot ceea ce e mai bun, am gandit. Pus in fata actului de a vota, m-am trezit in fata unei probleme inverse: as vota un candidat care sa reprezinte ‘raul cel mai mic’, caci marea de candidati se diferentiaza prin coloratura politica si diferente de exprimare (in functie de cat de bine reusesc sa-si faca o campanie).

Devreme ce am plecat de la premisa ca mi-as dori ce e mai bun pentru mine, am realizat ca ma aflu in situatia de a vota ce e mai putin rau pentru mine, dar in esenta, e tot rau. Iar in acest caz, am prefer sa las hazardul la treaba. Deci, nu am mers la vot.