ichtyolecta | Cultura, Diverse | June 30th, 2009 | 1 Comment »
Dragă cetitoriule, voiu a-ţi vorovi în ceste rânduri de o osebită scriere ce mult mi-a bucurat simţirea şi m-a luminat în cele ce s-au petrecut odinioară. Căci pana izvoduitorului ăstui op de zilele unui rege grăieşte. De zilele sale şi ale slujitorului său, dinţarul regal şi prieten la nevoie, precum în leatul nostru greu a mai găsi unul asemeni.
Viaţa lui Carol I, căci despre el se-aduce vorba, povestită de Joseph Strauss, dinţarul neamţ venit să-i fie alături, dimpreună cu motanul său Siegfried (motan şi scriitor, deopotrivă, pe măsura marelui său confrate Behemot) işi caută rostul într-o ţară veche încâlcită între rosturi noi, într-un Bucuresci sulemenit turceşte şi înveşmântat franţuzeşte, trăind nemţeşte şi grăind anapoda, vaviloneşte.
Deşi personagiul de marcă e regele, celălalt îşi va duce zilele în faţa ochilor noştri, cu bune şi cu rele, cu mirări şi încrâncenări, cu icnete şi zâmbete, în papucii săi şi privind spre Coroană.
I pak voiu a-ţi spune… că dacă vorbele mele ţi-au adus aproape ăle vremuri, nu sta pe gânduri şi rostuieşte degrabă tomul ce “Zilele regelui” se numeşte şi-l are ca părinte pe Florian Filip şi nu-l lăsa din mână până ce nu-l vei fi isprăvit.
ichtyolecta | Diverse | February 14th, 2009 | No Comments »
Numele lui Gheorghe Florescu probabil nu spune nimic, nimănui. Român şcolit în arta comerţului de doi armeni bătrâni, a fost o roată importantă a comerţului cu delicatese în Bucureştiul din perioada 1960-1989, calitate în care a cunoscut “sistemul” (neschimbat până în zilele noastre) în toată perversitatea şi neghiobia sa (mai ales după cei trei ani petrecuţi în închisoare). Dacă despre unele personaje (din cele peste 500 despre care vorbeşte) auzisem deja, despre altele (încă în poziţii importante în viaţa politică sau culturală) am aflat cu regret că au făcut mai mult decât compromisuri. Dezvăluirile nu sunt incendiare, povestea e spusă cu bun simţ, fără spirit de frondă. Detaliile tehnnice de preparare a cafelei (Florescu fiind cel mai renumit cafegiu român, cu regretul că nu s-a născut în altă ţară unde ar fi devenit probabil multimiliardar) sunt savuroase. Printre clienţii fideli, Nichita Stănescu, Alexandru Rosetti, actorii Teatrului Naţional, pictori, arhitecţi, personalităţi ale vieţii religioase creştine şi mozaice, toată “floarea” securităţii, până şi Cabinetul 2. Dincolo de situaţii, observaţia fină trezeşte amărăciune (că toţi acei ani au fost un mare pas pe loc) dar şi nădejdea că un comerţ sănătos şi decent mai poate exista. Pe scurt, “Confesiunile unui cafegiu”.
