Blog Deschis … acum tu dai tonul!

E seara deja…ea priveste pe geam lipita cu tampla de luciul sticlei. A inceput sa ploua cu stropi razleti, topindu-se pe  fereastra, pe langa obrazul ei; iar vantul venit si el parca sa scuture frunzele atipite ii lasa impresia unei plutiri pe marea agitata.

Se gandeste mult la el, nu stie de ce…nu stie ce ii indruma inima, de fiecare data, mai ales spre asfintit, spre el. Ratiunea marcata de o morala sanatoasa, deja i-a condamnat decizia: nu ii va arata niciodata  adevarate ei sentimente, va fi micul ei secret cu …ea.

Ridica ochii spre cerul innorat, privind picaturile care parca vin din neant, ca si fiorii ei, cand imaginatia ii face scenarii irealizabile. Isi cuprinde umerii cu palmele, incrucisandu-ti bratele peste piept; inima ii bate usor, parca nevrand sa fie aflata ca undeva, intr-un colt bine ferit, pastreaza o luminita care ii anima noptile reci si anoste…

De mult nu a mai simtit emotia acestor fluturi; dar acum totusi este o poveste trista…numai noaptea, in vis, ei doi pot fi impreuna. Acolo ea stie ca el este numai al ei, si ea numai a lui; acolo ei sunt protejati de globul de clestar al dorintelor ei, bine camuflate in carcasa indiferentei afisata zi de zi cand se intalnesc, se saluta si glumesc impreuna.

Se incrunta usor…fir-ar sa fie!, pana acum nici nu a realizat cat de bine se potrivesc si aici, in discutiile de zi cu zi…ce tampenie!, prefera sa ii gaseasca cat mai multe defecte, sa o enerveze, si sa isi focalizeze gandurile din nou asupra prostiilor cotidiene, nu sa ramana pironita cu privirea la geam, mai ales acum, cand e singura si afara ploua, si sa mai si descopere noi si noi compatibilitati intre ei…

Deja s-a intunecat. Ploaia inca se  mai aude ticaind pe geam. Se  indreapta usor catre dormitor si isi aprinde o lampa de birou cu lumina linistitoare; incearca sa citeasca ceva…In zadar, nu stie de ce nu se poate concentra decat asupra acelor scenarii utopice din mintea ei…

Parca renuntase la starea asta de reverie?!

Mai bine da drumul la muzica in surdina si incearca sa doarma; poate noaptea, ca sfetnic bun, ii va scoate copilariile astea din cap si maine va zambi ironic cand isi va aminti.

Dupa zvacniri de cateva clipe, pleoapele ei se linistesc, si cade intr-un somn adanc. Muzica se aude inca in surdina, completandu-i atmosfera atat de propice visarii. Si viseaza… Este ea, tot singura, pe malul marii, in amurg, asteptand parca pe cineva… Se aud pasi venind usor din umbra inserarii, rashnind nisipul fin sub greutatea talpilor lui goale. Intoarce capul zambind…oare cum de isi poate vedea propirul ei zambet?…din umbra, apare el..e chiar el! Cum e posibil? Este cu adevarat el, in fata ei, privind-o infiorator de dulce!…Se apropie de ea si ii ridica usor pe umeri salul alunecat pe incheietura mainilor, apoi o saruta usor pe lobul urechii, cu ochii inchisi tragand adanc in piept parfumul pielii ei.

Cum de se intampla asta? El stia? Stia si nu i-a zis nimic?!

Doamne, si cand te gandesti ca ea nu a facut decat sa il tina la distanta cu afisarea acelei atitudini colegiale…in loc sa se arunce in bratele lui din prima zi in care a simtit acel fior in suflet cand il privea si ii asculta vocea…Cat timp irosit!

El ii cuprinde mijlocul cu bratele si o intoarce usor catre el; ii sopteste ceva, ea zambeste magulita…nimic nu mai conteaza acum, toata lumea ii apartine! este atat de coplesita de ceea ce i se intampla…

Momentul acela parca a oprit timpul. Soarele s-a stins, scurgandu-se ca o uriasa minge de foc in marea atat de linistita, precum o podea de cristal; doar briza mai anima din cand in cand acest tablou atat de romantic, cu adieri ce ii aduc suvitele rebele sa ii gadile obrazul.

Se privesc adanc in ochi. Palmele lui urca usor pe spatele ei, si se despart tandru in drumul lor, una cuprinzandu-i ceafa, iar cealalta inlantuind-se in jurul taliei. Buzele lor sunt atat de aproape incat nici macar briza nu isi mai face loc printre ele. Se saruta…lung, apasat… apoi pret de cateva secunde ochii lor se privesc din nou, parca sa confirme atat de necesara reapropiere a buzelor lor…Saruturi fierbinti, imbratisari..muzica in surdina…

Muzica?..de unde se aude aceasta muzica? Ea intoarce curioasa capul sa identifice sursa acelor acorduri…

Lumina!! S-a facut lumina! Priveste in jur…si deodata simte cum toata emotia dinainte o invadeaza din nou; inima incepe sa ii bata cu repeziciune, si ochii i se umezesc de lacrimi…

La naiba! A fost doar un vis! Un vis atat de puternic, incat pentru prima oara in viata ei a fost socata cand s-a trezit… E dimineata deja..

Se ridica usor din pat, intinde mana spre radio si il inchide cu gesturi descumpanite, apoi isi indreapta pasii din nou spre fereastra. Isi lipeste tampla si priveste spre cer. Si azi e frumos afara. Este joi, ea va merge din nou, ca in fiecare zi, la birou, se vor intalni, vor rade, vor glumi …si va fi din nou acea colega de gasca, gata oricand sa ii asculte pasurile si sa ii intoarca zambetele, dar toate astea bazate pe morala ei sanatoasa, care ii interzice sa faca ea primul pas…

Parca deja vad ganduri ce zboara aiurea, in special prin mintile muierilor: doar n-o sa se ia de Valentine’s Day si de Dragobete? Ba da, o sa se ia. O sa se ia pentru ca motive exista. Iar prin motive, inteleg motive concrete.

Pana acum cativa ani Valentine’s Day era inexistenta in Romania. Ca orice sarbatoare de import, chestiile astea trebuie sa aiba un puternic substrat comercial. Inimioare, ursuleti, flori la supra-pret, ingramadeala prin magazine avand in vedere ca majoritatea au intarziat cu cadoul fara de care iubita o sa creada ca nu o mai iubesti. Dar avand in vedere ca fierul e bun de batut pana e cald, brusc Romanii si-au adus aminte ca peste 10 zile exista Dragobetele, deci de vreo cativa ani, bazandu-se pe mediatizarea Valentine’s Day si pe opiniile ofticosilor ce nu doresc o sarbatoare de import ci una autohtona, s-a scos de la naftalina chestia anterior pomenita. Avantajul este doar de partea celor ce vand mai multe chestii avand in vedere ca sarbatorim acelasi lucru la intervale scurte. De ce o duc acestia bine? Pentru ca exista suficienta prostie in tara aceasta, desi situatia nu se restrange doar la spatiul carpato-danubiano-pontic.

Am zis ceva despre ipocrizie … Sa serbezi iubirea intr-o singura zi prestabilita este cea mai mare ipocrizie de care pot sa aud in fiecare luna Februarie, iar de cand cu sarbatorile scoase de la naftalina, situatia se adanceste si mai mult. De ce nu ar fi oricare zi a anului potrivita pentru asa ceva? Si de ce este nevoie sa se exagereze in asemenea stil facand atata gargara pe aceasta tema? In primul rand, chestiile astea ar trebui tinute in cuplu. Si cel putin eu sunt de parere ca atata timp cat in restul anului esti un magar, degeaba apari cu flori si un ursulet, sa incerci sa fii romantic in aceasta singura zi, dupa care sa v-o puneti, iar maine situatia sa revina la “normal”. Sau pana de Dragobete. Dar la asemenea magari, exista conform principiului paritatii asemenea proasta ce sa ii fie alaturi. Cuplul perfect, se merita pe deplin.

Daca va iubiti, o sa va iubiti si in restul anului, fara hau-hau, galagie, si fara a umple toate locurile din oras unde se poate sa mergi in seara de 14 Februarie ce astazi s-a nimerit sa fie in weekend. Si aceasta pentru ca toti au devenit brusc iubareti si indragostiti. Imi plac indragostitii astia palmati precum soferii de duminica ce toata ziua buna ziua fac strazile sa fie pline pana la nesimtire, dar cum da o zapada, brusc se evaporeaza o buna parte din ei …